24 Februatie - Dragobetele

Tu esti inima care a facut diferenta ...

Dormi de Mihai Eminescu

De ce te temi? au nu esti tu cu mine?
Las- ploaia doar sa bata in feresti
Las- vantul trist prin arbori sa suspine,
Fii linistita tu! Cu mine esti.

Ce te-ai sculat si te uiti in podele?
Uimita pari si pari a astepta.
Nu poti vedea cu ochii printre ele
Vrei sa-ti aduci aminte de ceva?

Lasa-te-n perini eu iti voi da pace.
Dormi tu si lasa sa raman destept.
Pe cand citesc, intotdeauna-mi place,
Din cand in cand sa cat la tine drept.

Sa vad cum dormi... sa te admir cu drag...
Cu gura abia deschisa-ncet respiri,
De pe condei eu man-atunci retrag.
Patrunde pacea tristele-mi gandiri.

Frumoasa esti... o prea frumoasa fata.
Ca marmura de alba-i a ta fata.
Imi vine sa alerg la tine-ndata
S-astfel cum dormi sa te cuprind in brata.

Dar te-ai trezit... pacat! si nu ma-ndur.
Dormi linistit c-un brat pe dupa cap.
Din cand in cand cu ochiul eu te fur,
Din cand in cand din mana cartea scap.

Si-s fericit... Pulseaza lunga vreme
In orologi cu pasii uniformi...
De ce te temi? Cu mine nu te teme!
De nu te culci, te culc cu sila... Dormi!

Amor si Psyche

Cupidon sau Amor pentru romani, pe numele sau grecesc Eros, s-a nascut din relatia adulterina dintre Afrodita, zeita iubirii si a frumusetii, si Marte, zeul razboiului. El a mosteni cate ceva de la ambii parinti. De la mama a luat puterea asupra iubirii, iar de la tata indemanarea care il facea sa manuiasca desavarsit un arc ale carui sageti provocau iubirea.
Sagetile din arcul sau erau de doua feluri, unele avand ca efect asupra celui sagetat o iubire implinita, iar altele o iubire plina de suferinte. Din aceasta cauza, inclusiv zeii se temeau de capriciile acestui copil teribil, cu aspect de ingeras. Incusiv mama sa i-a cazut victima, atunci cand s-a indragostit de Adonis.
Dar cum cine sare pari multi mai ia si cate unul in fund, Eros a cazut si el victima propriului obicei de a se juca cu inimile altora. La un moment dat Afrodita a aflat ca exista pe Pamant o femeie mai frumoasa decat ea, Psyche. La fel de invidioasa ca si mama Albei ca Zapada din poveste, l-a pus pe fiul sau sa o sageteze pe Psyche astfel incat aceasta sa se indragosteasca de cel mai urat dintre oameni.
Planul era bun, dar Cupidon s-a intepat din greseaala cu sageata destinata lui Psyche si s-a indragostit pana peste urechi. Avand pile printre zei, Cupidon s-a asigurat ca niciun muritor nu o va lua de sotie pe Psyche, chiar daca toti o adorau. Disperat ca fiica sa nu se mai marita, desi se afla tocmai la varsta potrivita, tatal sau a consultat un oracol, care i-a spus ca trebuie sa o lase pe varful unei stanci, de unde o va lua un zeu, pentru ca ea nu este sortita sa se marite cu un pamantean.
Fata ajunge pe muntee si de acolo este dusa de zeul Zefir intr-un palat superb, in care se casatoreste cu un print, care statea insa alaturi de ea numai noaptea si disparea de indata ce venea dimineata. Cupidon proceda asa pentru ca fusese blestemat de mama sa, geloasa inca pe frumusetea Psycheei, sa nu poata fi vazut de sotie pentru o perioada de timp.
Cei doi sunt fericiti impreuna, pana cand fata este convinsa de surorile ei, invidioase, ca nu este normal ca nu si-a vazut niciodata sotul la lumina, si ca acesta nu se arata pentru ca este ori foarte urat, ori chiar vreun balaur. Noaptea, Psyche ia o lumanare si se apropie sa-si vada sotul. Nu numai ca nu era un balaur, dar frumusetea lui intrece orice inchipuire. Fericita, uita sa ii promisese ca va incerca sa nu il vada, iar o picatura cade de pe lumanare si il trezeste. Promisiunea facuta Afroditei fiind incalcata, zeul este nevoit sa dispara.
Abia atunci, Psyche regreta ca s-a luat dupa surorile sale invidioase, dar este prea tarziu. Acestea isi arata adevaratele intentii, urcandu-se si ele pe stanca de pe care sora lor fusese adusa in palatul lui Cupidon, cu gandul de a-i lua locul. In loc de asta, se prabusesc de pe acea inaltime si isi gasesc sfarsitul binemeritat.
Pentru Psyche incep ani lungi de cautare a sotului. Respinsa de toti zeii, trebuie sa ceara indurare chiar de la Afrodita, care o persecuta in continuare. Slujnicele Afroditei o bat pe fata cu vergile, iar zeita insasi ii rupe rochia si o loveste cu pumnii in cap.
Vazand ca fata nu renunta la iubirea pentru Cupidon, Afrodita o supune la o serie de incercari: trebuie sa aleaga saci intregi cu graunte de diferite soiuri intr-o singura noapte, sa aduca o urna cu apa dintr-un loc pazit de balauri, apoi sa aduca un smoc din lana unei oi salbatice. Datorita iubirii, Psyche depaseste toate obstacolele si indeplineste toate sarcinile.
Manioasa, Afrodita o supune unei incercari cu adevarat imposibile: trebuie sa aduca din Infern, intr-o cutie, o parte din frumusetea Persefonei. Dupa ce descurajata, se gandeste chiar la sinucidere, Psyche merge pe taramul mortilor si reuseste, dupa multe incercari, sa ia cutia. Isi ingreuneaza insa situatia incalcand din nou o interdictie: din curiozitate si din dorinta de a lua si ea din frumusetea zeitelor, deschide cutia, uitand ca aceasta fusese luata din Infern. Imediat, este cuprinsa de un somn de moarte.
In acest moment intervine, salvator, Cupidon, care imprastie aburii mortii de pe fata ei si ii pune la loc in cutie. Psyche duce Afroditei cutia si zeita este, in sfarsit, multumita.
Odata invinsa opozitia mamei sale, Cupidon incearca sa ii convinga si pe ceilalti zei sa ii permita sa se casatoreasca cu Psyche, care era o muritoare. Zeus accepta sa convoace un congres, iar zeii sunt de acord cu casatoria lui Cupidon, deoarece sperau ca, astfel, neastamparatul arcas avea sa se linisteasca si sa ii sageteze mai rar cu arma sa care producea atatea incurcaturi.
Mai mult, drept cadou de nunta, Psycheei i se permite sa bea ambrozie, ceea ce face ca ea sa devina, de asemenea, nemuritoare, si sa fie ridicata la rang de zeita. Cum era normal, cei doi au trait de atunci inainte fericiti, dar nu pana la adanci batraneti, pentru ca zeii nu imbatranesc. Au avut impreuna o fiica, pe Voluptas, zeita voluptatii si a placerilor amoroase. Iar povestea lor de dragoste continua si astazi, pe inaltimile muntelui Olimp...

Contradictii

Lumina pe chip, intuneric in suflet
Caldura trupeasca, racoare sufleteasca.

Insa ce nu pot uita este amintirea ta. O pastreza inima intr`un colt de suflet.

Nebunului de Alb

Totul ne desparte pe tine si pe mine: distanta, oamenii, viata, si poate si destinul. Ti-aduci aminte? Ca sa-l cunoasca pe Caesar, Cleopatra, insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac ordinar si dusa pe umeri in palatul lui Caesar, fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri regina Egiptului vine sa-l vada pe Caesar.
Nu ma tem de zambetul tau. Deci nu ma tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale: departarea. Sunt cea mai mica fata a lumii, fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut. Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde. Sunt intre cele patru zari.
Stii sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc, ducand si aducand primavara? Stii ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?
Sunt pe acolo si intr-acolo fara fiinta, o apropiere si o departare in preajma ta.
Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.