Da, sunt o persoana cu handicap

M-au apucat filozofiile inca de aseara, numai ca abia acum apuc sa astern pe hartie ce a mai ramas din gandurile mele de seara trecuta.
De ce un om normal, nu poate iubi o persoana cu handicap? Si cum de o persoana cu handicap, poate accepta langa ea o alta persoana cu handicap? Asta e dilema vietii mele la momentul actual.
Probabil fiecare are limitele lui. Probabil celui normal i-ar fi rusine ca iubita/ul "are probleme" fata de prietenii lui/ei. Sau probabil cel normal se limiteaza prea mult la nevoile celui cu "probleme". Sau din te miri ce motive.
Probabil cel cu handicap ar tine pasul alaturi de cel sanatos, dar nu ar rezista prea mult, pentru ca cel "cu probleme" este limitat fizic. Probabil si cel "cu probleme" ar avea dificultati alaturi de o persoana normala, pentru ca ar observa ca il va limita pe celalalt, pentru simplul fapt ca el nu poate.
Revenind la mine, am simtit pe propria-mi piele cele rostite mai sus. Si dupa o despartire nu simti decat amagire, de care am avut parte de atatea ori. Si nu e suferinta mai mare ca aceea de a vedea cu proprii ochi, ca nu te potrivesti in lumea lui, in viata lui.
Si uite asa, cine are loc in viata mea, n-am loc in viata lui. Oricine ar fi el.
Citand un prieten "noi, cei normali d.p.d.v. medical suntem cei lasi si slabi fiindca ne lovim de faptul: cum am putea trai cu o persoana cu handicap?" Si el e perfect sanatos. Probabil stie el ce spune.
Pare dur ce spun? Dar e doar realitatea in care traiesc, umila mea viata.
Desi stiu ca sunt iubita, cel mai mult pe lumea asta, imi doresc sa iubesc.
Chiar si asa, ii multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt mai rau, ca ma pot bucura de viata si ca nu depind de nimeni.